PREZENTARE
13.12.2018

NOUL LIMBAJ DE DESIGN AL MĂRCII ŠKODA: MAI EMOŢIONAL ŞI MAI DINAMIC CA ORICÂND

Design modern, cu forme sculpturale, suprafeţe clar definite şi detalii precise
Scala Exterior

›   ŠKODA SCALA: studiul de design VISION RS a fost transformat acum într-un automobil pentru producţia de serie
›   Design modern, cu forme sculpturale, suprafeţe clar definite şi detalii precise
›   Disponibil opţional cu lunetă extinsă cu inscripție "ŠKODA" pe hayon

Noua ŠKODA SCALA este primul model din producţia de serie care prezintă următoarea etapă în dezvoltarea limbajului de design al mărcii, care va da formă, de asemenea, următoarelor modele ale producătorului auto ceh. Noile forme dinamice sculpturale, suprafeţele clar definite şi detaliile precise îi conferă modelului SCALA o identitate distinctivă. Noua compactă este primul automobil ŠKODA din producţia de serie din Europa care va purta înscrisul "ŠKODA" pe hayon, înlocuind bine-cunoscuta siglă ŠKODA.

Designerul-şef, Oliver Stefani, a declarat: "ŠKODA SCALA reprezină un pas important în dezvoltarea viitoare a limbajului de design al mărcii ŠKODA.

Este un automobil practic şi accesibil, după cum este de aşteptat din partea mărcii noastre şi este totodată marcat de un design plin de forţă, sportiv şi emoţional."

Cu proporţiile sale perfecte, suprafeţele clar definite, liniile fluide şi caracteristicile aerodinamice avansate, noua ŠKODA SCALA are o alură modernă şi sportivă. Secţiunea frontală marcantă atrage atenţia cu grila verticală a radiatorului şi cu priza mare de aer de dedesubt. Aşa-numita linie Tornado, specifică modelelor ŠKODA, face ca automobilul să pară mai lung şi armonizează perfect cu linia dinamică a plafonului automobilului. Eleronul aerodinamic şi difuzorul sportiv de sub bară definesc forma secţiunii posterioare late a maşinii.

Luneta extinsă poartă înscrisul "ŠKODA"
Ca alternativă la hayonul standard, maşina poate fi comandată cu un hayon extins. În acest caz, înscrisul "ŠKODA" este aplicat chiar pe geam. Alături de luneta extinsă, pachetul Emotion mai include un plafon panoramic vitrat de mari dimensiuni, cu o jaluzea retractabilă, precum şi faruri şi blocuri optice spate full-LED.

Design luminos spectaculos, datorită tehnologiei LED
Farurile şi blocurile optice spate cu LED marchează designul modelului ŠKODA SCALA şi pun spectaculos în scenă detaliile cristaline ale exteriorului, accentuate de înscrisul ŠKODA Crystal Lighting. Farurile sunt înguste şi triunghiulare, iar blocurile optice din spate cu luminile posterioare pentru ceaţă sunt iluminate în forma literei C, specifică mărcii. SCALA este prima ŠKODA care oferă lumini de semnalizare dinamice în spate. Acestea sunt o dotare opţională şi sunt compuse din LED-uri individuale. Când şoferul acţionează luminile de semnalizare, acestea se aprind consecutiv, dinspre interior spre exterior. Luminile de semnalizare dinamice pot fi observate cu uşurinţă de către ceilalţi participanţi la trafic, contribuind astfel la optimizarea siguranţei în trafic.

Jante din aliaj cu dimensiuni de până la 18 inchi, cu optimizări aerodinamice
Gama de jante disponibile pentru ŠKODA SCALA începe de la jantele din oţel de 15 sau 16 inchi. Apoi sunt disponibile numeroase jante din aliaj, cu dimensiuni de la 16 inchi la 18 inchi. Jantele Hoedus de 16 ‑inchi, Propus de 17 inchi şi Vega Aero de 18 inchi sunt noi în gama mărcii. Toate cele trei modele sunt finisate cu negru gloss şi au fost optimizate din punct de vedere aerodinamic.