1. Noutati
  2. ŠKODA PUBLICĂ UN MATERIAL VIDEO ȘI SCHIȚE CU INTERIORUL PROTOTIPULUI VISION RS
07.09.2018
STIRI DE LA SKODA

ŠKODA PUBLICĂ UN MATERIAL VIDEO ȘI SCHIȚE CU INTERIORUL PROTOTIPULUI VISION RS

Compacta sportivă va fi prezentată în premieră, sub forma unui studiu, la Salonul Auto de la Paris 2018

Vision RS interior

›   ŠKODA VISION RS îmbină la interior sportivitatea cu sustenabilitatea

›   Filmul oferă prime impresii asupra interiorului noului conceptcar

›   Compacta sportivă va fi prezentată în premieră, sub forma unui studiu, la Salonul Auto de la Paris 2018

Mladá Boleslav, 6 septembrie 2018 – ŠKODA VISION RS oferă indicii cu privire la viitoarele modele ŠKODA RS. Schiţele permit crearea unei prime impresii despre interiorul prototipului, înainte de lansarea sa în premieră mondială la Salonul Auto de la Paris. De asemenea, materialul video prezintă interiorul inovator proiectat în studioul de design din Praga, cu materiale produse conform principiilor vegane şi de sustenabilitate. 

Filmul invită privitorul în studioul din capitala Cehiei, nu departe de Castelul Praga, de Podul Charles, Casa care Dansează şi Palatul Žofín. Proiectele viitoarelor modele ŠKODA nu iau naştere doar în studioul de design din Česana / Mladá Boleslav, ci şi în clădirea art noveau din Masarykovo nábřeží, în atmosfera pitorească a Pragăi. 

Un designer ŠKODA schiţează abil un interior sportiv şi aerisit, cu scaune care parcă plutesc, cu detalii din carbon şi sticlă de cristal, cu efecte luminoase marcante şi detalii stilistice din motorsport. Caroseria albă, strălucitoare simbolizează sistemul ecologic de  propulsie al prototipului ŠKODA VISION RS, precum şi materialele sale provenite din surse sustenabile.

Sticlă de cristal, carbon şi referinţe din motorsport

Panoul alungit de instrumente cu elemente de carbon redă contururile simetrice ale grilei radiatorului. Decorul modelului VISION RS constă în elemente de cristal fabricat şi tăiat manual, în manufactura cehească Lasvit. Panoul de instrumente impresionează cu animaţii cu design special RS şi este iluminat cu efecte care interacţionează cu ecranul tactil al sistemului de infotainment.

Consola centrală a prototipului VISION RS este realizată integral din carbon şi atrage atenţia cu designul său în stil space-frame, cu tehnologia shift-by-wire a transmisiei automate DSG. Acest material high-tech, carbonul, este utilizat şi pentru elementele de decor, panourile uşilor şi scaune, creând astfel o legătură directă cu universul raliurilor auto. Mânerele de pe uşi cu un design special, având formă de cureluşă, amintesc, de asemenea, de maşinile de curse. Compartimentele de depozitare cu benzi de elastic sunt "simply clever". Alături de designul sportiv, sustenabilitatea este un alt element definitoriu al conceptcar-ului ŠKODA VISION RS. De exemplu, fibra de carbon este fabricată 100% din poliester reciclat, iar tapiţeriile din Alcantara produsă conform principiilor vegane.

Inregistrare newsletter

In Newsletter-ul nostru primiti regulat informatii privind produsele noastre precum si o selectie de oferte exclusive!

Datele introduse nu sunt valide. Va rugam sa incercati inca o data.

Va rugam sa selectati un mod de adresare

A intervenit o problema la abonarea la newsletter. Va rugam sa incercati inca o data mai tarziu.

checkbox_default

Va multumim!

Abonarea la newsletter a fost efectuata cu success.

Veti primi un e-mail care contine un link de confirmare. Va rugam sa confirmati accesand acest link, pentru a putea fi incheiata inregistrarea dumneavoastra.